Etapa VI | LIVE BLOG – Nebunie la Ploiești: Petrolul – CFR 1-2. „Lupii” au evoluat cu doi oameni mai puțin. Fanii ploieșteni i-au cerut demisia lui Răzvan Lucescu. Astra – CSU Craiova 5-0, ASA Tg. Mureș – FC Botoșani 2-1

Etapa VI | LIVE BLOG - Nebunie la Ploiești: Petrolul - CFR 1-2.
  • Publicat:
  • Actualizat:

22:52 Final de meci. Petrolul suferă prima înfrângere pe teren propriu în Liga 1, după aproape un an: în septembrie 2013, „lupii” erau învinși ultima oară „acasă”, în campionat. Răzvan Lucescu e deznădăjduit la marginea terenului. Recapitulăm rezultatele de astăzi: ASA – Botoșani 2-1, Astra – CSU 5-0 și Petrolul – CFR 1-2.


22:47 De la margine se arată 5 minute de prelungire. Ovidiu Dumitrescu sintetizează excelent ce s-a întâmplat în ultimele 10 minute pe Ilie Oană. Șanse mici pentru Petrolul să mai revină în meci, având în vedere că evoluează cu doi oameni mai puțin.


22:45 GOOOL CFR. Tade înscrie, după o centrare a lui Deac. Fanii ploieșteni sunt în pragul disperării și îi cer socoteală lui  Colțescu pentru deciziile luate. Suporterii le strigă, totodată, favoriților să renunțe la meci. „Ieșiți afară”, se aude din mii de piepturi.


22:43 Minute de foc la Ploiești. Geraldo este și el eliminat, iar gazdele vor fi nevoite să joace în ultimele minute cu doi oameni mai puțin pe teren. Colțescu își respectă blazonul: este cel mai dur central din Liga 1.


22:40 Teixeira este eliminat, după ce s-a grăbit să execute o lovitură liberă. Extrem de zelos, centralul i-a acordat fostului rapidist al doilea avertisment, generând o reacție de furie din partea acestuia.


22:32 Jocul s-a transformat într-o luptă surdă la mijlocul terenului. Colțescu e nevoit să fragmenteze tot mai des meciul, deoarece jucătorii par a fi mai interesați de gambele adversarilor decât de minge.


22:19 Trupa lui Miriuță pare să fi cedat din punct de vedere fizic. Gazdele ajung cu mare ușurință în preajma careului clujenilor.


22:14 GOOOL Petrolul. Teixeria restabilește egalitatea, după câteva minute de asediu la poarta ardelenilor. Mai întâi, Teixeira a cerut penalty, pentru ca apoi Pirso să rateze o ocazie extrem de mare. E 1-1 și fanii ploieșteni au uitat de toate frustrările din prima repriză: creează o atmosferă superbă în tribune.


Pirso a avut golul în vârful bocancului, cu doar două minute înainte de golul lui Teixeira


22:10 Se joacă pe contre, un meci excelent pentru un spectator neutru. Guima este aproape să facă 2-0, dar lovitura sa de cap ocolește de puțin poarta gazdelor.


22:08 Petrolul începe avântat repriza secundă, dar N”koyi este blocat în ultimul moment de un apărător advers.


22:04 Trupa lui Răzvan Lucescu are 45 de minute la dispoziție pentru a repara imaginea din prima repriză. În condițiile în care tensiunea din tribune este la cote alarmante, e nevoie de un joc bun din partea „lupilor”.


21:45 Fanii Petrolului sunt în conflict cu toată lumea. Reușita ardelenilor a inflamat și mai mult spiritele în tribune, fanii cerându-i insistent demisia lui Lucescu Jr. Final de repriză la Ploiești, 0-1, iar tensiunea din tribune s-a transmis în teren: Teixeira&Co i-au reproșat minute bune lui Colțescu faptul că nu a lăsat să se execute o lovitură liberă care putea aduce pericol la poarta lui Felgueiras.


21:40 GOOOL CFR. Greșeala arbitrului, care nu a dictat penalty la intervenția asupra lui Deac (foto jos), a fost corectată de Jakolis. Acesta a înscris la faza imediat următoare, după o lovirură liberă executată în forță de Rada.


21:37 După ce și-au reglat socotelile cu finanțatorul Capră, în debutul meciului, suporterii ploieșteni i-au luat în colimator pe rivalii din Ghencea.


21:34 Oaspeții țin să mă contrazică și ratează a doua mare ocazie. Deac, un fotbalist care nu trebuie să lipsească din primul „11” al naționalei, având în vedere forma sa, găsește o pasă ideală pentru Larie, a cărui lovitură de cap trece la o palmă de stâlpul din stânga lui Cobrea.


21:30 Petrolul a echilibrat o partidă care a fost dominată în multe momente autoritar de CFR, în debut. Traseele de joc par să fie cele obișnuite, iar Miriuță are toate motivele să fie neliniștit. La o fază extrem de periculoasă de contra-atac, Monroy alege să faulteze, spre dezamăgirea fanilor ploieșteni care simțeau că echipa lor poate înscrie. Jucătorul ardelenilor a fost sancționat cu cartonaș galben.


21:25 Felgueiras acuză o accidentare, după o intrare periculoasă a lui Priso. Jucătorul Petrolului este avertizat de central.


21:19 Prima ocazie importantă pentru gazde. Teixeira șutează periculos, însă Felgueiras, aflat la prezența cu numărul 100 în Liga 1, reține cu siguranță.


21:15 Pe bancă, din punct de vedere vestimentar, fostul selecționer e învingător.


21:13 Ghinion pentru ploieșteni, încă din start.


21:10 CFR domină și își creează primele ocazii de a marca. La una dintre ele, goalkeeper-ul Cobrea are o intervenție salutară.


21:06 Mircea Lucescu asistă din tribune la partida pe care echipa fiului său o dispută. Din fericire pentru junior, suporterii lui CFR nu sunt prezenți la meci, astfel că nu vom auzi acel cântec făcut celebru în București „Răzvane, sună-l pe tac-tu”:)


21:00 A început partida de la Ploiești. Să sperăm că ne va oferi la fel de mult spectacol precum cea de la Giurgiu. În tribune, atmosfera este una de mare meci.


20:56 FINAL în partida de la Giurgiu. După 45 de minute decente, CSU s-a prăbușit și a suferit cea mai categorică înfrângere din istorie. Soarta lui Gane pare pecetluită. De partea cealaltă, Astra ne-a demonstrat încă o dată că e mai puternică decât în sezonul trecut, când a terminat pe locul secund în clasament.


20:54 Ovidiu Dumitrescu, născut și crescut în Ploiești, deranjat de anunțul de la stația de amplificare.


20:46 GOOOL Astra. Enache își ia revanșa pentru golul superb anulat în prima repriză. Mijlocașul lui Isăilă a reluat de această dată simplu, cu capul, la un corner de pe partea stângă.


20:45 GOOOL Astra. Budescu reușește tripla, după un penalty corect acordat de Balaj. Golgheterul giurgiuvenilor nu a ratat ținta, deși Irimescu a ghicit colțul.


20:44 Avem echipele de start ale derby-ului Petrolul – CFR. Grație colegului Ovidiu Dumitrescu, pe care îl sfătuim să își schimbe mobilul, având în vedere poza făcută:). Dacă aveți probleme să identificați jucătorii, vă ajut eu:

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Alves (cpt.), Gerson, Satli -Mustivar, De Lucas – Priso, Albin, Teixeira – N”koyi

CFR Cluj: Felgueiras – Susic, Larie, Rada, Camora – Muniru, Monroy – Jakolis, Muniru, Monroy, Deac – Guima, Tade


20:41 Fotbal puțin în finalul partidei de la Giurgiu. Poate introducerea tânărului Andrei Ivan la CSU să mai schimbe ceva din letargia din teren.


20:37 Golul lui Budescu a închis meciul. Astra nu mai forțează, CSU nu mai poate. Oaspeții încearcă să aibă o posesie prelungită, dar sunt impotenți în fața porții lui Lung. Deși aduc cu rapiditate balonul în preajma careului advers, oltenii sunt limitați la finalizare.


20:27 Curelea era marea speranță a lui CSU pentru sezonul în curs. Până acum, fostul jucător al Sportului are evoluții extrem de șterse. Nici partida cu Astra nu a făcut excepție, atacantul demonstrând, contrar aparențelor, că este extrem de ușor să ratezi singur cu portarul.


20:26 Oaspeții au fost primii care au pășit pe gazonul de pe Ilie Oană, aka „OZN Arena”.


20:22 GOOOL Astra. Fază de contra-atac „școală” pentru trupa lui Isăilă. Budescu a finalizat centrarea excelentă a lui Bukari. Meciul este închis, după o oră de joc.


20:19 Puțin mai mult de 40 de minute până la startul derby-ului etapei. Fanii Petrolului au uitat de dezamăgirea din Europa League și promit să facă spectacol în partida cu CFR.


20:12 GOOOL Astra. De Amorim centrează excelent pentru Bukari, care înscrie, probabil, cel mai ușor gol al carierei. Jucătorul giurgiuvenilor se află la al doilea gol al sezonului, după golul înscris în partida cu FC Brașov, din runda secundă.

20:05 Dinu Gheorghe – Keep calm and #US1:). Altfel, Isăilă e primul care mută în startul reprizei secunde: Pliatsikas intră în locul lui Rus.


19:49 GOOOL Astra. La ultima fază a primei reprize, Budescu înscrie din lovitură liberă, la o fază în care Irimia, goalkeeper-ul oaspeților, a confundat mingea cu săpunul. Păcat de CSU, care a arătat în multe momente extrem de bine.


19:46 „15.000 lei vor mânca 11 lupi”, scria pe site-ul oficial al oltenilor, înainte de partida din etapa trecută. În deplasare, oltenii par mielușei:)


19:45 Astra, la o nouă ocazie, după o perioadă în care oaspeții echilibraseră în mod vizibil partida. La un corner de pe stânga, Oros a trimis în bară.


19:42 Gane, la unul dintre ultimele strigăte înainte de a-i lăsa locul lui Rafa Benitez pe banca lui CSU. Glumesc, dar declarația tehnicianului Craiovei chiar a fost una „delicioasă”, așa că trebuia să o aduc în actualitate cumva. „Îi voi lăsa locul doar prietenului meu, Rafa Benitez. Dar nici el nu va veni, pentru că voi câștiga următoarele două meciuri”, spunea tehnicianul oltenilor zilele trecute.

19:33 Colegul de la Look spune „execuție de autor”. Nu știu foarte exact ce vrea să transmită prin asta, dar semnalez și eu faptul că Bukari a dat-o în bară. La propriu, din poziție ideală.


19:27 Lung cred că mi-a văzut postarea anterioară și a ținut încă o dată să demonstreze cât este de în formă. Portarul Astrei își salvează încă o dată echipa de la un gol ca și făcut. Apropo de greșeli pe care aș putea să le comit: dacă acum 50 de minute tribunele arenei din Giurgiu erau goale, în cele 20 de minute până la startul meciului, acestea s-au populat neașteptat de mult.


19:24 Poate m-am entuziasmant puțin cam mult de parada lui Lung Jr. și de călcâiul lui Enache. Colegul Cristi Voicu e impresionat de altceva 🙂


19:19 Golul campionatului, anulat pe motiv de ofsaid. Reluările i-au dat dreptate din nou tușierului, dar pentru execuția de excepție a lui Enache parcă ne-am fi dorit ca arbitrii să se înșele de această dată. Mijlocașul Astrei, o altă propunere din lotul lui Isăilă pentru națională, a reluat incredibil, în stilul lui Madjer, în plasa porții adverse.


19:14 Tătărușanu are șanse minime să îi ia fața lui Neto, la Fiorentina, în timp ce Pantilimon s-a transformat din rezerva lui Hart în cea a lui Mannone. Dar Pițurcă (sau Boloni, după ultimele informații) are la dispoziție o altă variantă pentru prima reprezentativă, spunem noi, mult mai bună, cel puțin în acest moment. Lung Jr. evoluează excelent și a demonstrat asta încă o dată în partida cu oltenii. Goalkeeper-ul gazdelor a reușit parada etapei, scoțând un gol ca și făcut.


19:11 Dubla cu Lyon pare să îi fi dat aripi Astrei, care începe în forță partida cu CSU. Gazdele au avut și un gol anulat, înainte ca Budescu să rateze o oportunitate excelentă.


18:40 Grație colegului nostru, Cristi Voicu, vă prezentăm primele imagini de la Giurgiu. În ciuda faptului că vine după cea mai importantă victorie din istorie, tribunele stadionului Astrei nu sunt foarte populate.


18:30 Bună seara! În următoarele ore vă așteptăm să urmărim împreună două dintre cele mai interesante partide ale etapei a 6-a. Astra și Petrolul, EUROfantasticele noastre, vor să rămână cât mai aproape de Steaua. Misiunile lor nu sunt tocmai ușoare, giurgiuvenii urmând a întâlni o formație aflată în criză de puncte, CSU, în timp ce „lupii” lui Răzvan Lucescu vor evolua în derby-ul rundei, contra lui CFR.
 

Echipele de start:

Astra: Lung jr. – Rus, Ben Youssef, Oros, Morais – Seto, Laban – Enache, Budescu, De Amorim – Bukari.

Rezerve: Coman, Pliatsikas, Cristescu, Ioniță, Elliot Grandin, Alibec, Țigănașu. Antrenor: Daniel Isăilă

 
 

Universitatea: Irimia – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Madson, Brandan – Băluță, Nuno Rocha, Bancu – Curelea.

Rezerve: Straton, Ferfelea, Ivan, Valskis, Acka, Pleșan, Varga. Antrenor: Jerry Gane


Prima partidă a zilei de duminică din etapa a VI-a a Ligii 1 le-a adus față în față pe ASA Tg. Mureș și FC Botoșani. Gazdele s-au impus cu 2-1, după dubla lui N’Doye. Pentru oaspeți a înscris Hadnagy.

Echipele de start:

ASA Tg. Mureș: Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – Hora, N”Doye (cpt), Mureșan, Zicu – Martins, Goga
Antrenor: Adrian Falub
Rezerve: Viciu – Sălăgeanu, Ammauri, Velayos, Gorobsov, Szekely, Voiculeț

FC Botoșani: Curileac – Homei, Tincu, Ngadeu, Acsinte – Croitoru, Danci, Vașvari, Fulop – Batin, Martinus
Antrenor: Leo Grozavu
Rezerve: Lazar – Ngankan, Anghelina, Sg. Oltean, Șvichi, Hadnagy, S. Ianc
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×